Ordonanta de Urgenta nr. 118/2010 privind modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Nr. 888, din 30 decembrie 2010.
Actul normativ prevede ca “la reintroducerea in parcul national a unui autoturism, in cazul in care, la momentul scoaterii sale din parcul national, i s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduala a taxei”. Astfel, pentru stabilirea cuantumului taxei, persoanele care intentioneaza sa efectueze inmatricularea autovehiculului vor depune documentele din care rezulta dovada dobandirii autovehiculului, precum si elementele de calcul al taxei.
Potrivit OUG nr. 118/2010, pentru autovehiculele cu norma de poluare Euro 5, Euro 4 sau Euro 3, taxa se va calcula pe baza emisiilor de dioxid de carbon (CO2) si a taxei specifice exprimate in euro/1 gram CO2, prevazute in anexa nr. 1, si a normei de poluare si a taxei specifice exprimate in euro/1 cmc, prevazute in anexa nr. 2, si a cotei de reducere a taxei, prevazuta in coloana 2 din anexa nr. 4, dupa formula:
Suma de plata = [(A x B x 30%) + (C x D x 70%)] x (100 - E)%, unde:
A = valoarea combinata a emisiilor de CO2, exprimata in grame/km;
B = taxa specifica, exprimata in euro/1 gram CO2, prevazuta in coloana 3 din anexa nr. 1;
C = cilindree (capacitatea cilindrica);
D = taxa specifica pe cilindree, prevazuta in coloana 3 din anexa nr. 2;
E = cota de reducere a taxei, prevazuta in coloana 2 din anexa nr. 4.
De asemenea, pentru autovehiculele cu norma de poluare Euro 6, taxa se va determina pe baza aceleiasi formule, odata cu intrarea in vigoare a Normei Euro 6 pentru inmatricularea, vanzarea si introducerea in circulatie a vehiculelor noi, conform Regulamentului CE nr. 715/2007 privind omologarea de tip a autovehiculelor in ceea ce priveste emisiile provenind de la vehiculele usoare pentru pasageri si de la vehiculele usoare comerciale (Euro 5 si Euro 6) si privind accesul la informatiile referitoare la repararea si intretinerea vehiculelor.
Totodata, actul normativ mentine reducerea cu 25% a valorii taxei de poluare pentru autovehiculele echipate cu motor diesel prevazute din constructie cu filtru de particule, fapt confirmat de Regia Autonoma "Registrul Auto Roman”.
Conform Ministerului Mediului, introducerea unei taxe pe poluare, de la 1 ianuarie 2011, este corelata intrarii in vigoare a Normei Euro 5 pentru inmatricularea, vanzarea si introducerea in circulatie a vehiculelor noi, conform Regulamentului CE nr. 715/2007. In nota de fundamentare, totodata, se precizeaza ca, prin ajustarea taxei de poluare, se incurajeaza folosirea autovehiculelor mai putin poluante si mai prietenoase cu mediul, cele mai favorizate fiind cele electrice, cele hibride, cele dotate cu tehnologii avansate de reducere a emisiilor poluante si chiar cele cu instalatii GPL/GNC.
In termen de 30 de zile de la publicarea OUG, vor fi elaborate norme metodologice de aplicare a actului normativ.
Comentarii articol (40)